[ad_1] Conform datelor centralizate de DSP Bihor pentru săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie 2024, numărul de cazuri de infecții respiratorii acute specifice sezonului este în limita superioară a intervalului de valori specifice sezonului, iar numărul de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și de pneumonii și bronhopneumonii este mai mare decât în sezonul anterior. În intervalul menționat, au fost raportate 8069 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și 1710 cazuri de pneumonii și bronhopneumonii. De la începutul sezonului și până în prezent, au fost confirmate 37 de cazuri de gripă în județul Bihor, iar 19260 de persoane s-au vaccinat antigripal.
În urma creșterii numărului de cazuri, a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă la nivel național, pentru a preveni și limita îmbolnăvirile. Unitățile sanitare au impus măsuri precum limitarea programului de vizită, purtarea echipamentului de protecție și vaccinarea antigripală a personalului. Angajatorilor li s-a recomandat să evite aglomerările în spațiile de lucru și să încurajeze vaccinarea. Instituțiile de învățământ trebuie să realizeze triaj zilnic, să informeze părinții și să asigure materialele necesare pentru dezinfecție.
Citește și: Un bărbat din Săcueni este dat dispărut de la jumătatea lunii octombrie
Populația este sfătuită să consulte medicul de familie la apariția simptomelor, să respecte eticheta tusei și strănutului, să mențină igiena mâinilor și să continue vaccinarea antigripală, în special pentru persoanele expuse la risc. DSP Bihor a informat unitățile sanitare și Inspectoratul Școlar Județean privind aplicarea măsurilor stabilite pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- "infooradea.ro"
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: [email protected]
Cititi Termeni si Conditii


